marți, 29 aprilie 2014

Feedback NOSTALGIA 53 - a 16-a oară

Luiza Cobori 
Ziua a început foarte greu pentru mine. Am avut de condus peste 200 de km și eram după o noapte de perfuzii la Secția Urgențe a Spitalului din Brezoi... căci eram în zonă. Am ajuns la Casa Carol mai mult târâș dar hotărâtă să intru în spectacol. Îi pregătisem pe băieți... "dacă leșin invocăm defecțiuni tehnice și oprim spectacolul". Mi-am făcut o mică încălzire vocală (fără chiar nu se poate) și am intrat in horă... În timpul primului spectacol am avut de vreo 2 ori senzația că am să cad, dar m-am ținut cu dinții de ce avem de jucat și uite așa ne-am încasat aplauzele de la final cu urale și felicitări căci așa au fost. Simt că-i iubesc pe oamenii care ne ascultă și ne primesc cu atâta generozitate... pe fiecare în parte. Băieții erau încântați, au spus că a fost bine, dar eu nu știu cum a fost...știu doar că nimeni nu a simțit că Elena Popescu abia se ține pe picioare. Astă seară am avut mai puțini oaspeți decât ne-am obișnuit, ca urmare am făcut o pauză de jumătate de oră, așteptându-i pe cei care erau la colegii noștri de la Mendebilul. M-am dres cu puțina ciocolată și putin chec A la Doamna Rus, multă apă... let`t do it again! De data asta ne-am bucurat și de prezenta câtorva dintre colegi... dar una peste alta, după primele replici ale spectacolului au început hohote de râs...aaa, păi atâta bună voie si dispoziție chiar n-am mai avut la vreun spectacol....S-a râs continuu, s-a aplaudat, s-a comentat... a fost extaz... pentru noi, multă veselie pentru ei. A fost extraordinar! Atâta hrană pentru suflet cât să ne ajungă pentru un timp (nu îndelungat  ... mai vrem). În timpul spectacolului am avut libertate, am primit feedback că e bine, că mai vor și le-am oferit. A fost un schimb extrordinar de energii care m-au pus pe picioare. A fost ca un medicament revolutionar. Mi-a fost atât de rău iar oamenii din fața mea mi-au făcut atât de mult bine... m-am gândit pentru o clipă la mari actori care realmente au murit pe scenă alegând asta:). Nu vreau să mai povestec despre întâlnirea de la final cu publicul... apropierea pe care o avem unii cu ceilalți...a fost și îmbrățișez asta cu un sentiment apropiat ca intensitate de îmbrățișarea pe care i-o dau lui Stefănel (fiul meu).

Cristina Pleşa 
La mine aceasta seara a fost de vis!! Desi publicul a fost cam la fel de numeros ca la reprezentatia trecuta, cea mai mare bucurie a fost ca in sfarsit m-am putut exprima si verbal... M-am jucat cu spectatorii si vice versa. Am avut bucuria ca in sfarsit familia Arhitectului a trecut si pe la mine. Cel mai 'socant' moment a fost cand, intr-una din perindarile mele exterioare casei sa o speri pe o reporteritza in asa fel ca a tipat de a iesit unul dintre baieti afara din casa, de parca (citez pe unul dintre baietii din band-ul Arhitectului)''ar fi fost viol' .. Nu a tipat doar o data. A ajuns sa ma filmeze si sa faca poze cu Paianjenul fioros..... Si sa o determin sa vina sa vada si spectacolul pentru una din urmatoarele reprezentatii! M-am simtit fffff bine!

Radu Liliana 
In seara asta mi-a placut foarte mult incalzirea. M-am bucurat sa fiu acolo alaturi de ceilalti. Publicul a fost parca mai numeros la inceput fata de data trecuta, dar pe parcursul spectacolului au venit mai putini spectatori, asa ca am avut ocazia sa spun de putine ori povestea in seara asta. M-a chinuit ingrozitor o durere de cap, si mi s-a parut ca nu reusesc sa ma concentrez. Feedback-ul unui spectator care m-a mai auzit si la unul din spectacolele anterioare a fost, surprinzator, pozitiv. E adevarat ca am capatat mai multa incredere in mine si in text, dar parca in seara asta mi-au lipsit emotiile si nesiguranta de datile trecute care cresteau intensiatea felului in care percepeam ceea ce fac. O experienta interesanta a fost alaturi de o doamna care citise Nostalgia, si pe moment recunosc ca m-am gandit la ce ar putea sa astepte de la povestea mea, si daca va fi dezamagita de ceea ce vede( imi place tare mult REM, si povestea lui Esther, sunt multe detalii in text pe care nu am cum sa le redau|). Spre bucuria mea, doamna aceasta era acolo pur si simplu sa se bucure de ceea ce primeste, si m-am simtit incurajata de bucuria ei. Am avut sansa sa mai trag cu ochiul si la celelalte momente. Tare mi-ar placea sa pot sa le vad! Am recunoscut spectatori care au venit de fiecare data, de cand joc eu, patru in total. Cred ca trebuie sa fie ceva special la spectacolul acesta care ii aduce inapoi. Multumesc!

Raluca Zlatanov 
Aseara mi-a parut bien sa-i vad colegii si mi-am dat seama ca ne vedem cam rar..dar eu am ales asa...deci...mi-a placut faptul ca am facut incalzire, m-a ajutat si chiar ne-am incalzit. Oameni mult mai putini decat alte dati, dar mai dispusi sa intre in poveste. a fost dragut sa vad ca oamenii asteptau sa fac vraja si priveau curioasi ca niste copii jocul sau vorbeau ca nsite copii atunci cand Garoafa vorbea asa. Au fost personae care au zis ca a meritat sa astepte doua saptamani sa ajunga la noi, s-o cunoasca pe Garoafa si mi-a parut bine sa aud acest lucru. Imi place foarte tare transformarea Garoafei, am ajuns sa o simt eu profund ca si cand se petrece unmiracol care ma ajuta sa vad in sufletul oamenilor.

Alina Cimpoeru 
Știind că e ultima mea Nostalgie am fost foarte atentă spre interiorul meu. Mă simțeam bine, mă uitam la spectatori, la colegi. Mă gândeam că cine mă va înlocui ar trebui să aibă umerii mai lați, eventual un băiat, să stea mai frumos acel sacou pe el. Eram pusă pe șotii chiar înainte de începerea spectacolului. Majoritatea colegilor erau foarte veseli, jucăuși spre disperarea Andei care ne-a atras atenția să nu mai râdem de fiecare… (cuvânt urât) care se întâmplă, să fim concentrați, serioși. Mă tot întrebam care e calea cea mai bună. Atmosfera era bună, jucăușă, toată lumea se simțea bine (întotdeauna mi s-a părut că dacă ai frustrări făcând ceva, e mai bine să nu-l faci) dar faptul că mergeau prost anumite exerciții mă deranja. Poate că lipsa de concentrare era de vină, poate lipsa de exercițiu constant. Înclin spre faptul că e mai important ca noi să facem cu bucurie ceea ce facem, mai ales că parte din distribuție nu face teatru ca meserie. Privind retrospectiv la cele vreo 10 spectacole jucate, mă bucur mult că am avut ocazia să fac parte din proiect și voi continua să-l recomand cu toată plăcerea. Din suflet vă spun dragi colegi de Nostalgia53: FELICITĂRI!

Alina Tofan 
A fost chiar ca intr-o casa. Mi-a placut ca am fost oarecum organizati si prietenosi. A fost chiar frumos! A fost o atmosfera tare faina, desi nu asa multi oameni. A fost frumos, poate mai bine ca alte dati. La incalzire mi-am dat seama ca la prima mea Nostalgia mi se parea ca suntem foarteee multi, aseara era dragut si o energie tare frumoasa! Nici nu mai stiu ce sa spun... cine a fost la spectacol, intelege.

Evelyn Marcu 
Si pentru mine seara trecuta a fost una foarte buna. Cei ce au venit sa imi asculte povestea au fost atat de deschisi, atat de binedispusi si de "cu zambetul pe buze", ca mi-au dat si mie increderea de a improviza si mai mult si mai mult pe marginea textului. Cu o "serie" de trei oameni, printre care si un tanar sicilian tare interesant si deschis discutiei cu un personaj al povestei, am stat de vorba, dupa terminarea momentului pana la finalul Ruletistului, cand i-am dat repede afara. A fost o seara castigata, desi inainte de a incepe spectacolul nu aveam prea mare tragere de inima, nesimtindu-ma tocmai "confortabil", si ma bucur sincer de experienta traita aseara.

Amelia Stuparu 
Mie mi-a placut ,pentru prima data am plecat neobosita acasa.Poate ca o mare contributie a avut-o conferinta domnului Hausvater la care am participat inaintea spectacolului, care m-a facut sa fiu mult mai prezenta si mai constienta de mine in acest spectacol.Este uimitor cum regizorul poate stimula mintea actorului...
In casa lucrurile s-au petrecut intr-un mod placut ,asezat,unii spectatori au ascultat, altii nu m-au lasat sa-mi fac momentul punandu-mi intrebari de genul asta :"Acum ma hipnotizezi?" sau "Ce facem aici doar noi doi?" "De unde vine REM ,cumva de la renii lui Mos Craciun?"dar am reusit sa-i linistesc fara hipnoza sau alta forma terapeutica ,ci doar cu teatru!:)

Cristian Rus 
O seară foarte interesantă! Public puțin dar plin de surprize. A fost foarte comunicativ, pus pe joacă și chiar un pic gălăgios. Parcă făcea parte dintre noi și trebuie să spun că își juca rolul foarte bine. Vedeam cum fiecare moment capătă magia de care avea nevoie pentru a-și spune povestea. Și mă întreb iar, dacă publicul are așa mare influență asupra energiei actorilor, asupra spectacolului. Pentru că la ultima Nostalgie au fost tot cam atâția oameni, însă energia lor a fost mai jos, au fost mai timizi , mai puțin deschiși jocului nostru prin casă. Nu îmi dau seama cât ne influențează energia publicului, și dacă o face în proporție destul de mare cum să facem să o ridicăm fără a folosi metode artificiale, precum jucatul la public. Per total am fost mulțumit să revăd energia spectacolului printre noi și zâmbetul colegilor mei la final care erau mulțumiți că fac teatru într-o lume care are nevoie să învețe de la el, să iubească, așa cum spunea domnul Hausvater la conferință.

Anda Saltelechi
Aş vrea să vorbesc despre simţire în feedback-ul ăsta. Despre cum simţi sau nu simţi partenerul pe scenă. Dacă îi simţi emoţia, bâlbele, să intri sau să nu intri cu replică. Aseară a fost foarte dificil pentru mine. Nu ştiu dacă şi pentru partenerii mei. Sau în ce măsură. Am avut un public fain, nu prea mult, dar nu cred că asta contează . Poate trebuia să repetăm mai mult. Eu nu prea reacţionez pe scenă în funcţie de cum trebuie, cum a fost repetat, ci de ce se întâmplă atunci pe loc. De-asta, atunci când la o reprezentaţie fac ceva spontan şi încerc să repet spontaneitatea de azi şi data viitoare când jucăm, nu iese mereu. Şi rămân dezamăgită. Dar apoi mă gândesc că, de fapt, nu trebuie să repet mereu aceleaşi lucruri (mă refer strict la improvizaţia ce mi-o permite natura personajului, nu la stricarea sau denaturarea scheletului spectacolului, asta nu, nu schimb, ar însemna să schimb spectacolul), ele variază în funcţie de public şi de reacţia lui (repet, mă refer doar la impro)... Aseară mi s-a părut că nu ne-am luat timp pentru lucruri, că nu ne-am ascultat real tot timpul. Au fost întârzieri la intrări, iar când asta s-a întâmplat, am simţit burţi mari şi scăderea energiei scenice.  Eu pe mine m-am simţit jos pe alocuri. Am terminat de data asta după două „runde”. Apoi am urcat în casă. La Garoafa era coadă, fain. Se mai juca „Arhitectul” (care s-a jucat tot de două ori, cu o pauză la mijloc)...în rest, totul se terminase.

Amelia Stuparu
Mie mi-a placut ,pentru prima data am plecat neobosita acasa.Poate ca o mare contributie a avut-o conferinta domnului Hausvater la care am participat inaintea spectacolului, care m-a facut sa fiu mult mai prezenta si mai constienta de mine in acest spectacol.Este uimitor cum regizorul poate stimula mintea actorului...
In casa lucrurile s-au petrecut intr-un mod placut ,asezat,unii spectatori au ascultat, altii nu m-au lasat sa-mi fac momentul punandu-mi intrebari de genul asta :"Acum ma hipnotizezi?" sau "Ce facem aici doar noi doi?" "De unde vine REM ,cumva de la renii lui Mos Craciun?"dar am reusit sa-i linistesc fara hipnoza sau alta forma terapeutica ,ci doar cu teatru!:)