duminică, 20 aprilie 2014

Chestionar TdFOC: Cum ai ales să faci teatru independent

Cristian Rus
Teatru independent  fac din perioada studenției, din anul doi de facultate.  Mi-a  prins foarte bine, în special pentru examenele de la actorie. Ieșirea la public, în spectacolele independente alături de Crista Bilciu, si nu ma refer la publicul format din prieteni, familie, colegi așa cum era la facultate, a reprezentat o maturizare ca actor pentru mine. În anul trei de facultate m-am ocupat de spectacolele pentru licență,  astfel că la o zi după ce mi-am dat licența am revenit alături de Crista, care punea bazele unui laborator de experimente  teatrale. Voiam  sa  învăț cât mai multe despre teatru, ba chair să recuperez ce nu am fost  învățat în facultate.
Usor, usor, Teatrul de Foc a prins contur și am realizat că fac teatru independent  și că sunt fericit pentru că fac asta. Nici nu m-am gândit vreo secundă că ar trebui să mă angajez în teatrul de stat. Atunci când faci teatru independent ai șansa să te dezvolți, să cauți liber, fără să fi constrâns. Poți să îți îndeplinești toate fanteziile teatrale, și, mai ales, să poți să greșești  fără a fi pus la zid. Țin minte că atunci când căutam nume trupei, era în discuție și denumirea de “Laborator de  potcovit suflete”. Nu știu dacă în teatrul de stat are cineva interesul acesta față de actori dar Teatrul de Foc are. Teatrul independent în care activez eu nu  este o industrie, este un laborator în care tu ca artist încerci să îți găsești direcția. De accea, spectacolele noastre sunt mereu vii, mereu în schimbare.

Alina Cimpoeru
Știam din timpul facultății că e dificil spre imposibil să intri într-un teatru de stat și mă gândeam că teatrul independent e soluția. Până la urmă cred că teatrul independent m-a ales pe mine. A fost vorba de o conjuctură, de oportunitate. Am mai fost într-o trupă independentă, în primul an de facultate. Am jucat două spectacole cu ei, chiar am fost plătită pentru fiecare spectacol. Am renunțat pentru că, ziceam atunci, nu mă potrivesc stilului trupei, atmosferei. Îmi dau seama că era doar un pretext. Eu nu eram pregătită pentru a fi într-o trupă. Îmi lipseau multe, începând cu disciplina și terminând cu determinarea de a face teatru. Acum sunt iar într-o trupă independentă și am ajuns la concluzia că teatrul independent se confruntă cu prea multe probleme să mai cred că asta e soluția cea mai bună. Cu siguranță că e cea accesibilă dar sunt atâtea neajunsuri încât mă întreb dacă îmi fac meseria. În primul rând nu mai cred că teatrul de stat e atât de inaccesibil cum îmi părea în facultate. În al doilea, în teatrul independent nu sunt oameni dispuși să muncească pe nimic ca: regizor tehnic, mașinist, sunetist, plasator și așa mai departe. Din cauza asta actorii trebuie să promoveze spectacolul, să facă afișe, să facă sunetul, să scrie cronici etc. Pe lângă faptul că majoritatea nu se pricep și nu fac cea mai bună treabă în acest sens, nici energie nu mai au, uneori nici timp, să își facă meseria de actor. Unde mai pui, colac peste pupăză, că majoritatea au nevoie să muncească și în alte locuri, fără prea mare tangență cu teatrul, pentru a putea efectiv trăi. În facultate, un profesor ne-a spus că dacă vrei să reușești într-un domeniu, trebuie să te dedici 100% acelui drum, să nu-ți risipești energia în tot felul de activități, dacă vrei să reușești, să excelezi în meseria aleasă. Vorbele domnului Ioan Cristescu mă bântuie din când în când; știu că are dreptate și că ar trebui să fiu mai hotărâtă pe drumul pe care am pornit.

Alina Tofan

Fie că ne place sau nu, teatrul independent pare să fie viitorul teatrului.  Nu e neapărat un lucru nou, zic eu... (dacă ne gândim la evoluția istorică). Să faci teatru independent, înseamnă să îți asumi și mai multe lucruri, să fii pregătit să faci mai multe lucruri și să înveți și mai mult. Cel puțin asta am învățat eu de la colegii mei de la TEATRUL DE FOC.
E foarte fain să ai un grup cu care să experimentezi texte, să te joci mereu și asta vine odată cu teatrul liber, ca să îl numesc așa. E un loc în care, deși ești mai presat de ceea ce faci, ai mai mult curaj să te descoperi și mai mult timp să explorezi.
Eu nu știu încă ce înseamnă un teatru de stat, dar sunt sigură că e nevoie de teatru.  Astăzi, poate e mai multă nevoie! Și teatrul ăsta trebuie să se adapteze nevoilor oamenilor, să le răspundă și să formeze un întreg cu viața. Oarecum, cred că de asta noi jucăm în Carol 53. Locul ăla e de o mare actualitate și exprimă felul în care societatea arată. E locul în care noi ,,prezentăm” o formă mai nouă de teatru, dar într-o clădire de un mare farmec, de demult.

Rares Zimbran
Eu nu am ales sa fac teatru independent. Nu am avut de ales. In zilele noastre daca vrei sa faci teatru si nu ai avut norocul, curajul sau relatiile de a face teatru la stat, inevitabil faci teatru independent. Lucru deloc rau, deoarece te obligă să lucrezi tu cu tine, să te bazezi pe tine, să crezi într-un lucru, într-un proiect care, de obicei, nu are siguranță. Singura siguranță vine din convingerea ta de a duce proiectul până la capăt, de a-ți ajuta partenerii pentru dorința comuna, de a-ți căra singur decorul, de a lupta pentru a TRĂI din ceea ce-ți place. 
Cred că majoritatea (actori, regizori, scenografi) ne-am dori să lucrăm într-un mediu stabil, ca un teatru de stat, unde singura grijă este să ajungi la repetiții la timp, să repeți, să te duci acasa și să stai liniștit. Se ocupă alții de promovare, public oricum vine, dacă nu vine oricum am salariu, decorul îl pun mașiniștii, mă pot gândi liniștit la personaje, în afara de rolul meu altceva nu am de făcut. 
Dar când treci prin toate responsabilitățile unei instituții, ești ceva mai mult decât un simplu actor. Faci parte cu totul din proiect, îți pasă de întreg, ești viu. De aceea cred că este mult mai bine să treci prin teatrul independent înainte de a da de confort. 

Evelyn Marcu
Nu ştiu dacă “ales” este cuvântul cel mai potrivit. A fost… un conglomerat de împrejurări, emoţii şi dorinţa mea de a face teatru.
Am aflat de TEATRU DE FOC din primăvara anului trecut, doar că nu m-am implicat in trupă, fiind stresată până peste cap cu licenţa. A urmat apoi pregătirea pentru master, şi astfel a venit şi luna septembrie. La două zile după ce am aflat că am picat admiterea la U.N.A.TC., m-am hotărât să pun mâna pe laptop şi să îi trimit un mesaj virtual Cristei Bilciu. A doua zi eram chemată la antrenament, iar o săptămână mai târziu jucam în „Nostalgia 53”.
În schimb, ce m-a determinat să rămân a fost în primul rând faptul că făcând antrenamente zilnice, nu îmi pierd exerciţiul căpătat atât înainte cât şi pe timpul facultăţii, ba mai mult decât atât, învăţ lucruri noi aproape în fiecare zi!, care mă vor pregăti pe drumul ales de mult.
Cred că, teatrul independent este o formă superioară de cea universitară, un „purgatoriu” între Facultatea de Arte şi teatrul de stat.

Sandra Simon
In cazul meu nu a fost o alegere premeditata,un plan. După ce am terminat Facultatea de Actorie nu m-am gândit dacă vreau să fac teatru independent sau să merg să bat la uși în speranța de a intra în teatrul de stat. Totul a venit de la sine și am avut norocul de a nu simți disperarea și depresia cu care se confruntă unii actori după ce termină o facultate. Am jucat în câteva piese de teatru, mai bune sau mai proaste, dar din care am avut cu siguranță de învățat. Abia acum 2 ani, cand m-am alăturat Cristei la Teatrul de Foc, mi-am dat seama că este ceea ce îmi doresc pentru că mă ajută să mă dezvolt ca actriță, să explorez fără a mi se pune bariere, să mă desfășor fără a mă gândi la penibilul meu pe scenă, să îmi arăt frustrările într-un mod constructiv, să mă descopăr atât ca artist, cât și ca om. Nu am activat în teatrul de stat ca să știu cum este acolo, dar nu aș vrea să fiu încadrată într-un chenar, ca într-o fotografie pe care trebuie să o imiți și care nu poate fi altfel. Nu cred că aș putea renunța la ceea ce am acum (adică Teatrul de Foc), chiar dacă aș ajunge într-un teatru de stat. Nu neg faptul că mi-as dori să fiu și acolo, dar am învățat atât de multe aici, încât este legat de mine ca o familie la care nu pot să renunț, care mă susține, mă învață ce e bine și ce e rău, mă sfătuiește, mă ceartă atunci când greșesc, dar toate acestea pentru a mă ajuta să mă dezvolt și să evoluez.

Notă: Părerile de mai sus nu reprezintă poziția oficială a TEATRULUI DE FOC față de teatrul independent, ci părerile individuale are membrilor și colaboratorilor săi.