duminică, 27 aprilie 2014

Anda Saltelechi - Cum am ales teatrul independent?

Anda Saltelechi a absolvit Actoria la Universitatea Hyperion în 2009 și este angajată la Teatrul Odeon din București. Colaborarea ei cu Crista Bilciu a început în 2003 și s-a concretizat în 20 de spectacole. Este alături de Teatrul de Foc de la începuturile lui, jucând în toate producțiile: o puteți vedea în ”Poezisele”, ”Ieudul fără ieșire”, ”Nostalgia 53”, ”Mioritice”, ”Cântăreața cheală”.

Simt în întrebarea asta ceva ironic la prima lectură. Cine alege să facă teatru independent? Gratis. Umblând disperat să facă bani din altă parte ca să se poată întreţine. Să te simţi cumva în afara sistemului. De multe ori nimeni nu se apleacă asupra teatrului independent. Să nu cumva să fie prost, de aia. Deşi, am văzut în ultimul timp că producţiile independente chiar faine au fost luate în seamă. Ceea ce îmi place foarte mult.

Îmi e, de fapt, foarte neclar ce înseamnă ”teatru independent”. Înseamnă teatru fără bani, înseamnă goană după spectatori pentru ca actorii să trăiească din profitul de pe bilete, înseamnă multă reclamă interminabilă pe facebook, reclamă enervantă, agasantă, de genul „veniţi, o să vă arătăm, o să dregem, o să facem”...? Fiecare trupă cu spectatorii ei? Cu spectacolele ei, cu nişa ei? Oare spectatorii Liei Bugnar vin şi la ”Nostalgia 53”? Sau cei care merg la Unteatru merg şi la Apropo sau la Godot? Teatru independent înseamnă experiment sau teatru ca peste tot în teatrele mari, de stat? Înseamnă proiecte comerciale făcute pe bandă de dragul banilor? Îmi e foarte neclar peisajul independent românesc bucureştean. Se întâmplă foarte multe, nu apuci să fii peste tot să le vezi.

Îmi amintesc prima oară când am jucat un spectacol independent pe bani. Un spectacol fain, dar nu genul celor pe care le facem acum (”Nostalgia 53” sau ”Poezisele”, sau ”Mioritice”)... Şi am jucat la ”La scena”. A fost prima oară când plecam acasă cu bani după ce se termina un spectacol. M-am simţit atât de ciudat... Parcă nu era normal. Parcă brusc dragostea mea era „interesată”. Nu ştiu cum să explic. A fost un mic şoc apariţia magică a milionului cu care am plecat acasă. Dar cred că am avut ce să fac cu el.

Şi acum ajung unde vreau. De fapt, la ce înţeleg eu din întrebarea Cristei. „Cum ai ales să faci Teatru Independent?” Îmi place foarte mult cuvântul „ai ales”... Omul prin natura lui e o fiinţă nobilă tocmai prin capacitatea lui de a alege. A alege între a face bine sau a face rău, sau orice altceva. Trebuie mereu să alegem, să alegem să fim laşi sau curajoşi, să plângem sau să râdem, să dormim sau să ne trezim etc. Cred că nu la nimereală a pus Crista cuvântul „ai ales” acolo. Sau aşa vreau să cred. Aşadar, nu mă plâng de nimic. Alegi să joci în unele spectacole şi nu în altele. Alegi unde vrei să fii şi cum vrei să te dezvolţi. Alegi să te blazezi sau să te dezvolţi.  Şi trebuie să ai încredere în ce ai ales şi să nu schimbi calea, chiar dacă e grea, cu ceva mai uşor.

Notă: TEATRUL DE FOC caută în continuare noi colegi, CU ADEVĂRAT pasionați de teatru și dornici să facă parte dintr-o echipă faină. Detalii aici: casting.