Alina Cimpoeru a absolvit Actoria la Universitatea Hyperion în 2011. Este alături de Teatrul de Foc din iunie 2013, jucând în: ”Nostalgia 53” și ”Mioritice”.
Primul
meu rol și prima mare dragoste: rolul de licență, Mașa din ”Trei surori” de
Cehov. Din prima clipă m-am lipit de acest personaj și el de mine. Jucasem în
anul al doilea o scenă din actul I și abia așteptam să trec cu acest personaj
prin toată frământarea. Un motiv major al alegerii acestui rol pentru
susținerea licenței ea fost fascinația mea pentru teatrul lui Cehov, acest
magician al stărilor sufletești. Mă întreb mereu ce se ascunde în spatele
fiecărui cuvânt rostit de personajele sale și cu cât caut să găsesc răspunsuri
cu atât se nasc mai multe întrebări. Până și lucrurile elementare sunt
învăluite în mister în dramaturgia sa. Sunt comedii, drame sau tragedii piesele
sale? E clasic sau modern teatrul său? Există un atac social sau doar unul
moral? Sunt sublimi ori ridicoli oamenii aceștia? Pot fi considerați vizionari
sau doar palavragii eroii săi? Si mai ales: trebuie jucat cu sinceritate sau cu
distanțare? Un
șir de întrebări la care am încercat să răspund prin tot acest proces de creare
a personajului.
Pentru că Cehov nu a avut ca obiectiv
principal reprezentarea unui conflict între personaje, piesele sale sunt foarte
greu de jucat. Autorul explorează spațiul
interior, sufletul personajelor sale.
Replicile sunt ca o partitură muzicală, linii melodice care se derulează
izolat și aparent fără acord între ele - nimeni nu ascultă. Atunci când te
apuci să faci un rol nu te gândești la toate astea. Cunoșteam piesa Trei surori
când mi s-a spus că voi juca Mașa. Citisem câteva piese de Cehov și știam mai
mult despre importanța lui ca dramaturg și despre colaborarea cu Teatrul de
Artă al lui Stanislavski decât despre cât de greu se pune în scenă cu succes.
Eram
anul II și urma să joc doar o scenă pentru examenul de sfârșit de an, au fost
trei distribuții feminine, fiecare având altă scenă. M-am reapucat de citit
piesa știind că voi juca Mașa și am iubit personajul din prima clipă. Nu mi s-a
mai întâmplat asta cu niciun alt rol. Din prima clipă mi s-a părut că o cunosc
pe această femeie, mai tânără decât mine dar mai matură. O iubesc pentru că e
visătoare, știe sa cânte la pian sau a știut (mereu mi-am dorit să învăț să
cânt la pian), e puternică, spune ce gândește și mai ales se îndrăgostește fără
să vrea.
Documentarea
am făcut-o singură, am citit despre piesă și personaj. Am vizionat diverse
montări cu această piesă. Am mers la TNB când s-a jucat în limba maghiară, în
regia lui Andrei Șerban. Mișcarea scenică ne-a fost indicată pe parcursul
repetițiilor și s-a modificat în mică măsură până la jucarea spectacolului. Am
încercat să dau naturalețe unor mișcări impuse și să completez cu gesturi ce
îmi veneau firesc.
Tendința
a fost să merg către personaj, să îmi schimb pe scenă felul de a vorbi, de a
păși, de a gesticula astfel încât să devin o femeie a epocii respective, cu
acea educație și situație. Deși e mai tentant să aduci personjul la tine, mai
confortabil și de multe ori mai ușor de realizat, am încercat, nu doar cu rolul
din Cehov, să evit această metodă. Nu vreau să dau personajelor o notă
personală, a ceea ce sunt eu ca om, îmi doresc ca fiecare nou rol să fie o altă
creatură, diferită de tot ce am întruchipat înainte. A creea caractere mereu
diferite nu e un scop în sine, ci a mă feri de jocul similar. Nu vreau ca masca
unui personaj să lase la vedere actorul din spatele ei.
Deși
mi-am iubit personajul, m-am ferit de păcatul de a crea un caracter bun,
inteligent, frumos și în general plin numai de calități. Am căutat
complexitatea personajului, cu bune și rele. Așadar, am ținut cont de micile ei
răutăți și grosolănii: fluieră, râde de filozofările celor din jur, chiar și de
ale lui Verșinin, condamnă cu privirea și cu vorba, insultă și își
ridiculizează soțul. Am avut inițial tendința să-i găsesc personajului scuze
pentru defectele sale și să joc în consecință. Apoi am căutat să evit
victimizarea Mașei și justificarea defectelor sale psihice. Până la urmă,
rămâne la latitudinea spectatorului dacă iartă sau nu infidelitatea Mașei, de
exemplu, dacă îi pare rău că e părăsită de Verșinin sau consideră că e drept ce
i se întâmplă.
Notă: TEATRUL DE FOC caută în continuare noi colegi, CU ADEVĂRAT pasionați de teatru și dornici să facă parte dintr-o echipă faină. Detalii aici: casting.