marți, 19 februarie 2013

Ieudul no. 5: Feedback de la echipa de foc


Anda Saltelechi
Pfffffff, feedback... pentru asta trebuie să îmi aprind o țigară. Nu glumesc. Nu prea am chef de glume azi, dimpotrivă, îmi vine să trăiesc, să trăiesc serios, fără fițe, parafițe, multifițe etc. Și o să zic tot ce am de zis. Am simțit tensiuni nasoale aseară, proastă concentrare înainte de spectacol, am simțit frică, plutea în aer... stres. Nuu înțeleg exact care a fost motivul. Luminile la Poezise au fost gata cu 10 minute înainte de spectacol, deci... atmosfera a fost, oarecum, aceeași... Doar că acum, în sală, erau cu mult mai multe persoane și relația dintre noi, actorii nu nu nu a existat. A existat, mi se pare, acum când mă gândesc înapoi, frică... oboseală... și proastă concentrare, cum am zis mai sus. Era locul nou pentru ”Ieud”, erau mulți oameni, și era deconcentrare. Nu dau vina pe nimeni. Atenție. Și a început spectacolul, așa... în condițiile astea. Mie mi s-a anulat frica, total. Până după primul moment m-am simțit excepțional, deși pare-se, am bulibășit textul puțin (îmi cer scuze Rodicăi pentru asta, sper că s-a scos)... Momentul de dans de după primul moment a fost ok, cred... apoi au mai fost câteva greșeli dar le-am dres... finalul însă nu mi-l iert... nu o să zic aici ce am greșit NOI TOȚI în final, însă ar trebui să ne tragem un mare semnal de alarmă. Eu mi-l trag singură, fiecare cu conștiința lui de actor /actriță ... Proiecțiile bănuiesc au fost bine făcute, luminile bune - e problema actorului să stea în lumina, asta nu trebuie să constituie o problemă :) ... muzica faină, a dat o altă conotație (foarte interesantă spectacolului)... și Teo mi-a zis că s-a simțit foarte bine :) Despre ce s-a întâmplat după spectacol nu discut, spun doar că nu aș vrea să fiu regizor și să văd cum mi se destramă spectacolul, pe alocuri... nu cred că aș suporta...
”Așa merg lucrurile”


Simon Sandra
Nu stiu cum s-a vazut spectacolul din public dar cu siguranta pe scena nu s-a simtit ca fiind prost,cel mai prost,de nevazut... etc,asa cum l-a prezentat Crista la final,in discutia cu publicul.Au fost intradevar greseli, "prostesti" le-as numi,facute din graba si din disperarea de a ridica spectacolul atunci cand trena.Cred ca ar trebui sa fim mai relaxati atat inainte de spectacol cat si in timpul lui.Ar trebui sa ne conectam mai mult,noi actorii intre noi dar si cu publicul.Pe mine m-au incurcat si luminile.Se intamplau atat de multe lucruri pe scena la care trebuia sa fiu atenta, iar aseara s-a introdus si lumina pe care eram nevoita sa o caut oarecum,sa nu joc in intuneric.M-a debusolat,nefiind obisnuita cu reflectoare in acest spectacol.Daca m-ar fi intrebat cineva pe care dintre cele 3 spectacole ale noastre imi place sa-l joc as fi raspuns "Ieudul",asta inainte de ultimul spectacol "Poezisele".Desi iubesc volumul acesta de poezii al lui Ioan Es.Pop,acum as raspunde ca imi place mai mult "Poezisele"; mi se pare mai curat,nu atat de agitat si ma simt mai increzatoare pe scena.Problema cu "Ieudul" cred ca este lipsa repetitiilor si am impresia ca inca se bazeaza pe multa improvizatie.Mi-a placut muzica de aseara;chiar a facut parte din spectacol.Publicul a fost nesteptat de mult si ma bucur ca nu au luat parte toti la discutia finala.M-am simtit ca si cum ne-am fi spalat hainele in public. Cred ca noi ar trebui sa asteptam un feedback de la ei dupa reprezentatie si nu invers.Sper ca data viitoare sa fie mai bine din punctul tuturor de vedere.

Cristian Rus
Am fost foarte nerabdator sa joc Ieudul number five, deoarece ma incanta ideea de muzica jazz live. Este un spectacol foarte complex care cere multe repetitii , si are nevoie sa se imprieteneasca mai mult cu spatiul in care il joci. Muzica a fost faina, uneori se termina mai repede insa erau interesante momentele de dans pe liniste. Cat despre dansuri, mi s-au parut mai cursive, mai logice si mai bine facute decat in alte dati. Toate greselile noastre, toate accidentele ne-au facut sa fim mai atenti unii la alti si sa improvizam pentru a iesii din situatiile complicate in care am fost pusi. Publicul mi-a transmis o energie pozitiva, si il simteam atent , deci cred ca nu a plecat acasa cu ideea ca a vazut un spectacol prost. Nici eu nu am plecat cu ideea ca am jucat un spectacol prost . Imi pare rau ca eforturile noastre , in conditiile date nu sunt apreciate, dar se spune ca nu le poti avea pe toate in viata , asa ca .. Sincer , nu mai vreau nici o discutie cu publicul, cred ca fisele de feedback sunt mai mult decat suficiente, pentru ca numai vreau sa ma simt penibil in fata publicului dupa ce m-am dedicat scenei cu toata fiinta mea si regizorul ne face cu ou si cu otet. (nu e chestie de mandrie , dar nu de asta a venit publicul la spectacol, si cred ca merita sa plece acasa cu spectacolul in cap asa cum l-a vazut el, si sa il digere in tihna, nu sa asculte nemultumirile echipei) . As juca spetacolul asta oricand, in orice varianta pentru ca e un spectacol care are la baza multa improvizatie care te lasa sa creezi frumos.


Rodica Bunea
nu mai stiu cum a fost spectacolul....stiu doar ca inainte eram epuizata (o repetiţie care nu mi-a făcut bine) şi că făceam eforturi de a mai găsi resurse şi pentru reprezentaţie. Publicul destul de numeros, dar nu foarte receptiv l-am simţit eu. Muzica mă ducea în altă zonă decât la alte spectacole, dar mi-a plăcut. atât.



Vlad Rotaru

Feedback: Nu a fost cea mai slaba reprezentatie a Ieudului in nici un caz. Actorii au jucat bine, si nu s-a perceput nici o greseala, decat de catre cei ce stiu spectacolul. Which is only us 6 or 7.

Greseala cea mare a fost alta.Scaunele au fost asezate prost, astfel incat unii nu vedeau proiectiile,iar cei din stanga mea nu vedeau actorii.m-a surprins dar si deranjat f.f.f.mult cel de langa mine ce in loc sa se uite la spectacol,se uita la spectatori,sau in sus.Probabil era frustrat de faptul ca nu vedea actorii, sau, poate...nu ii placea spectacolul, nu stiu ce sa zic.Imi place sa cred in ipoteza frustrarii datorita asezarii proaste.
In orice caz, a fost mult mai bun decat cel din club A. Nu l-as categoriza drept un spectacol prost,pentru ca a fost unul cat de cat ok. A transmis ceea ce avea de transmis cu brio, si asta chiar fara fusta Andei de la final,si fara sa faca ''tzac-tzac'' foarfeca lui Cristi la inceput.

Cu riscul de a ma repeta,singurele parti negative ale spectacolului au fost proiectiile ce nu au fost vazute decent decat de 50% din spectatori,si lipsa cantecelor clasice, ce dadeau o cu totul alta atmosfera spectacolului.
Dar in sepcial proiectiile.Dupa spectacol am fost foarte nemultumit de unghiul lor de vizualizare,si am avut impresia ca a stricat tot show-ul.
Dar nu a fost asa, pentru ca a fost salvat de actori, ce s-au descurcat de minune atunci cand au fost intampinati de mici incidente neprevazute. Asa ca felicitari oameni buni ! u were cool ! and i mean it, really nice performance.

Muzica noua a fost interesanta,Teo are o voce superba.Her voice is really out of this world, insa melodiile nu au fost in tonul intunecat al ieudului, si s-a pierdut atmosfera pe care noi o tineam minte. Melodiile conteaza enorm de mult, si sper ca ne-am dat cu totii seama de acest lucru acum.

Nu cred ca discutiile de dupa spectacol, in care ''s-a dat din casa'' aveau rostul.
Oamenii nu cunosteau spectacolul, si pentru ei a functionat totul perfect.
Nu e bine sa dam cu noi de pamant pentru lucruri marunte pentru ca ne facem o imagine super proasta in fata oamenilor.
Ei au vazut 2 spectacole. ''Ieudul fara iesire'' si ''Teatrul de foc isi spala rufele in public''.
Ceea ce chiar nu e ok.

END OF FEEDBACK

Andreea Dinu
Feedback: a fost un spectacol nu perfect, asta este adevărat, nu s-a ridicat la nivelul Poeziselor de săptămâna anterioară, însă consider că gravitatea greșelilor a fost hiperbolizată, în final a ieșit bine cu toate că poate nu a avut acel „ceva” din reprezentațiile anterioare care a unificat totul. Spectatorii, mai mulți decât ne-am așteptat - sau cel puțin decât mă așteptam eu -, au avut o reacție pozitivă la sfârșit, până la urmă, asta contează - publicul mulțumit. Efortul depus de actori e de admirat, în special improvizațiile făcute la diverse „modificări de scenariu”.

Fotografii de Călin Derzelea


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu