miercuri, 15 noiembrie 2017

Despre ”Pe jumătate cântec” la Pitești (text de Valentin Andrei)

DIN CULISELE SPECTACOLELOR DE TEATRU DIN FESTIVAL(III) - SCENARIU CITIT ȘI INTERPRETAT LA TELEFON
Seara de luni a debutat cu spectacolul „Pe jumătate cântec” al Cristei Bilciu, cea care de fapt, pe lângă regie, e "vionovată" și de scenariu, scenografie și proiecțiile video. E un one-woman show în care actrița Anda Saltelechi o întruchipează pe Francesca, a cărei viață este povestită în nouă tablouri, de la 5 până la 33 de ani, fiecare dintre secvențe surprinzând o vârstă, un univers, o întâmplare dintre cele care pot modela sau frânge un destin. O poveste despre ratare, despre ce se întâmplă atunci când nu ai curajul să îţi urmezi visele şi te încurci în propria ta viaţă, ca într-o haină cu câteva numere prea mare.
La discuția cu publicul de după reprezentație am aflat că acest text este primul scris de Crista Bilciu, fiinde, în fapt, o autobiografie, în afara finalului, unde o întruchipează pe sora sa din viața reală.
Aflată într-un moment de dificultate al teatrului independent, în care lucrase destul de mulți ani înainte, Crista Bilciu se retrage de la București la Târgu Mureș, acolo unde pentru câteva luni dorea să se izoleze de lumea artistică. Scrie textul, la început căutând prin acest lucru să se detateșeze de problemele vieții curente. După două săptămâni de scris simte nevoia să împărtășească paginile tocmai umplute actriței Anda Slatelechi, o mai veche colaboratoare a sa din teatrul independent.
Ceea ce urmează, mărturisește proaspătul dramaturg Crista Bilciu, e un șir de zile în care cele două vorbesc ore la telefon. "Eu îi trimeteam Andei textul pe mail pe la prânz, iar ea mă suna seara de la București și mi-l citea în interpretarea ei". Treaba devenind de acum serioasă, autoarea scenariului se întoarce în Capitală și purcede împreună cu amica sa la lucrul a ceea ce avea să fie în final spectacolul "Pe jumătate cântec".
Odată finalizat, proiectul a fost trimis la concursul de dramaturgie "Gala Star" de la Bacău. "Când am fost sunată și mi s-a spus că am câștigat, nu mi-a venit să cred. Așa cum nici mai apoi, când eram numită DRAMATURG, nu mă simțeam în apele mele", povestește Crista Bilciu.
Reprezentația de la Festivalul nostru a încântat publicul prezent, spectatorii rămași la discuția de la final întregindu-le celor două bucuria unui succes binemeritat.
Spectacolul a mai fost selectat în douăsprezece festivaluri de teatru, inclusiv FNT 2017, FITO Oradea 2017, Fest-FDR Timișoara 2017, Fest(in) pe Bulevard, București 2017 și Festivalul.Internațional al Teatrului de Studio, Pitești 2017. Actrița Anda Saltelechi a primit pentru acest rol Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal la Fest(in) pe Bulevard 2017; Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Internațional de Teatru Oradea 2017.

marți, 31 octombrie 2017

Pe jumătate cântec. Pe jumătate șoaptă. (articol de Sorin Serb)

Imagine din spectacolul de la Odeon (Foto: Florin Biolan)


Francesca este fata de gașcă dintre blocuri. S-a născut în comunism, într-o familie tradițională de muncitori și gospodine, se joacă prin noroi, cântă la făcăleț melodii de Mirabela și Angela. Generația de aur a decrețeilor. Este pedepsită și bătută de tatăl ei care are munci mizere, e alcoolic și-și petrece mare parte a existenței chinuindu-i pe cei din jur. Astfel că fetița trăiește în acvariul cu pești de sticlă pe televizor, mileuri și melodrame. Așa începe monologul Pe jumătate cântec, conceput și regizat de Crista Bilciu. Un one man show în interpretarea Andei Saltelechi. Cele două sunt membre ale volatilului Teatru de Foc (aici pagina Facebook a echipei), iar piesa un fel de a instituționaliza o profundă legătură sufletească între autoarea textului și cea care-l întrupează. Ele au mai colaborat în Poezisele, Experimentul Hamlet, Așteptându-l pe Godot sau Cântăreața cheală.
Francesca se metamorfozează de-a lungul a nouă scene, de la fetița pedepsită chiar în ziua în care împlinește cinci ani, înainte de a sufla în tort, de tatăl autoritar care-i acoperă tot orizontul emoțional cu statura lui apăsătoare, la fata molestată sexual de un străin care-i promite o sută de mărci pentru că a fost drăguță cu el. De la eleva îndrăgostită de Elisav, un zăpăcit care făcea primele experimente rock și-și cînta propria sa „jumătate de cântec”, la studenta care cânta în baruri să-și completeze garderoba și biografia artistică cu noi rochii cu paiete. De la întreținuta patronului de bar, la întreținuta soțului care împușcă extratereștri și „aduce bani în casă”, deci poate să-și înșele soția cu cine vrea el, chiar și cu un joc pe calculator.
(Foto: Florin Biolan)
(Foto: Florin Biolan)
O istorie a iubirilor, a infidelităților, a urâțeniei, a drojdiei și fermenților din care se plămădește o viață într-o societate masculinizată și ostilă creativității. Nu este singură: o însoțesc păpușile, accesoriile țipătoare și amintirile spectrale ale unor prieteni ale căror chipuri, după o vreme, pălesc. Și, peste toate aceste sicrie de plumb unde și-a îngropat bacovian anii eșecurilor, copilăria și iubirea, plutește duhul unui cântec pe jumătate cântat, neîmplinit, născut aproape mort. Este și el, ca și Francisca, un cântec bolnav de neputință, încarcerat în baia familiei, în mansardă, în subsolul casei sau pe ecranul din spate, imposibil de exprimat, fragil, dizolvat de acizii realității. Trăia în epoca pe-jumătate-cântecului, când nu existau criterii valorice și fiecare cântec era doar o epifanie a accidentului istoric, a geneticii, a hazardului social. Francesca îl cântă strident, ca pe-un cântec de luptă, ajutată de o mașinărie de karaoke care pare că-i transcrie pe ecran propria viață.
Ecranul din spatele ei îi proiectează subconștientul. Acolo se petrec multe dintre dramele interioare ale vieții de altfel anoste, trăite de atâtea și atâtea alte fete. Ecranul pare să aibă propria sa viață parodică, un pe-jumătate-cântec paralel. Uneori pe ecran se vede o mână care încearcă să scrie tremurat alfabetul, alteori spectrele din povestirea Francescăi apar pe ecran ca un metatext mut și ambiguu, cumva amenințător. Uneori pe ecran apare Francesca însăși, într-un fel de matrioșcă subliminală, descâlcind fire narative pe care Francesca cea adevărată nu ni le decriptează. Alteori, Francesca este urmărită pe ecranul din spate de o foarfecă: aceasta sfâșie ecranul, amenințând s-o taie în două pe fetiță. Atunci când, în căutarea orgasmului absolut, se masturbează în probabil cea mai intensă (și grafică) scenă a piesei, pe ecranul din spate sunt proiectați boboci care înfloresc exploziv ca niște meduze sau jocuri de artificii. Însă totul pare un joc fără miză reală, asumată, o pauză existențială în care doar vocația (cântecului, maturizării) este promisiunea că destinul se va împlini cândva. Acest moment este mereu lăsat în așteptare. Sunt alte lucruri care trebuie rezolvate înainte, vocația poate fi pusă în cui, să aștepte. De aici depresia, dezorientarea, abandonul. În cele din urmă, viața însăși pare o boală gravă. Chiar devine o boală gravă, la 33 de ani, „la mijlocul vieții mele”, cum spunea Dante, când singurul cântec pe care-l mai cânta era cel șoptit la pătuțul fiicei sale. Este convinsă că boala era geamăna nenăscută a Clarei fiica sa, încă nenăscuta moarte. Cealaltă jumătate a cântecului.
Anda Saltelechi este o actriță proteică, puternică, expresivă și e greu să-ți imaginezi rolul Francescăi jucat de altcineva. Textul, inspirat, probabil, de Monologurile vaginului, este flexibil, spumos, dar profund, monolog interior al unei personalități multidimensionare forțate să joace o viață bidimensională, dictată de ceilalți și citită parcă pe ecranul jocului de karaoke. Este un rol/destin care te transformă, până la urmă, în cenușă și nu-mi rămâne decât să mă întreb cât de greu îi vine unei actor să se recompună după asemenea tururi de forță.
Crista Bilciu s-a născut în 1978, la Târgu Mureș unde a absolvit Facultatea de litere. Are și o licență în regia de teatru și două masterate în domeniul managementului teatral și istoria literaturii. Scrie poezie și teatru. A luat în 2012 pentru volumul Poema desnuda premiile de debut Mihai Eminescu și Mircea Ivănescu.
Anda Saltelechi (1980) a urmat cursuri de actorie la Universitatea Hyperion cu actorii Magda Catone și Tomi Cristin (2006-2009). Este angajată la Teatrul Odeon din 2013. E multiplu premiată, uneori pentru piese regizate sau scrise de Crista Bilciu. Pentru rolul Francesca din Pe jumătate cântec a primit premiul Festivalului Internaţional de Teatru „FEST(in) pe Bulevard”, 2017. A fost premiată pentru același rol și la Ediția a XXIII-a a Festivalului de Teatru Scurt, componentă a Festivalului Internațional de Teatru Oradea 2017.